Nu exista persoana care sa isi doreasca sa se confrunte in mod direct cu paralizia, dupa cum nu exista persoana care sa se simta confortabil atunci cand are rude sau prieteni in aceasta situatie. Aceasta conditie isi face aparitia atunci cand caile de transmitere a mesajelor de la creier la muschi sunt afectate. Persoana afectata se confrunta cu pierderea sau lezarea functiilor musculare intr-o anumita parte a corpului.

Paralizia poate fi totala sau partiala. Aceasta poate sa apara pe una sau pe ambele parti ale corpului. Paralizia jumatatii inferioare a corpului, care afecteaza inclusiv ambele picioare, se numeste paraplegie. Paralizia care afecteaza bratele si picioarele poarta numele de tetraplegie. Paralizia care afecteaza o singura parte, mana si piciorul de pe partea stanga sau dreapta, poarta numele de hemiplegie.

Tratamentul paraplegiilor se caracterizeaza prin diferite faze, fiecare urmarind un obiectiv distinct. Deoarece paraplegia este cauzata in 70% din cazuri de un accident, in timpul fazei acute se urmareste in primul rand stabilizarea functiilor vitale ale pacientului si tratarea leziunilor cauzate maduvei spinarii. Este posibila o mobilizare timpurie si initierea reintegrarii fizice, sociale si profesionale.

Leziunile maduvei spinarii pot duce la pierderea functiilor motorii, senzoriale si vegetative. Partile de sub segmentul ranit al maduvei spinarii pot deveni progresiv paralizate. Pacientul devine treptat mai putin sensibil la atingere si durere si nu mai este capabil sa controleze diferitele parti ale corpului sau, in timp ce functiile renale si digestive nu mai sunt pe deplin operative.

Asadar, in timpul fazei acute, prima etapa este stabilizarea pacientului. Aceasta implica pozitionarea si fixarea vertebrelor cervicale, toracice si lombare pentru a evita alunecarea vertebrelor deteriorate. Stabilizarea asigura, de asemenea, ca functiile vitale sunt protejate. De aceea, persoanele cu semne de paraplegie sunt tinute in terapie intensiva. Acest lucru permite medicilor sa monitorizeze indeaproape starea pacientului si sa ii administreze medicamente atunci cand este necesar. Atunci cand maduva spinarii este grav ranita, nicio interventie nu va reusi sa o restabileasca.

Dupa ce vor iesi de la terapie intensiva, pacientii vor avea nevoie de ingrijire si atentie. Persoanele care ii ingrijesc trebuie sa faca tot ceea ce este posibil pentru prevenirea escarelor. Persoanele paraplegice trebuie sa fie intoarse si deplasate in mod regulat pentru a se evita inflamatiile de presiune. Acestea pot sa apara fara ca pacientul sa sufere dureri. Initial, se observa doar o pata rosie mica, dar daca pielea este deteriorata, aceasta poate duce la inflamatie, ceea ce poate duce la infectii grave. De aceea, familia si, in mod special, persoana care ingrijeste o persoana cu paraplegie trebuie sa faca eforturi pentru a preveni contractia musculara si formarea plagilor. Achizitionand o saltea antiescare riscul de formare a plagilor va fi cu mult diminuat.

In marea majoritate a cazurilor, persoanele paraplegice trebuie sa se deplaseze intr-un scaun cu rotile. Acesta este motivul pentru care metodele de tratament sunt destinate in principal sa incurajeze autonomia pacientilor si sa faciliteze adaptarea lor la aceasta noua situatie. Cand nervii nu sunt toti afectati, pacientul poate invata miscari noi si astfel poate fi capabil sa-si controleze miscarile intr-un carucior cu roti. Experienta arata ca sansele de reabilitare cresc odata cu implicarea activa a pacientului.

De asemenea, acasa, foarte utila se va dovedi toaleta de camera. Persoana cu paraplegie va fi mai usor transportata pe un scaun wc de camera de catre insotitor, decat sa fie transportata intr-o baie.